„DRUM DECEDAT”. Ajunși la capătul răbdării, mai mulți șoferi au făcut slujba de pomenire a celei mai proaste șosele din România

Publicat: 02/09/2014, 08:09
Actualizat: 20/06/2015, 16:40

Protestatarii au purtat bannere cu sigla Uniunii Europene, pe care scria „Vrem drumuri europene, nu numai cu numele” și au adus la locul protestului o cruce de lemn pe care a fost inscripționat mesajul „DN76, decedat 2014″, dar și panouri cu fotografii înfățișând gropile de pe acest drum.

Totodată, oamenii au adus și câteva piese de mașini despre care au spus că au fost deteriorate pe această șosea.

„Vrem să aducem la cunoștința autorităților că acest drum european are caracteristicile și aspectul unui drum comunal. Pe acest drum au început lucrări, măsurători, încă din 2006. Suntem în 2014, au trecut 7-8 ani în care nu s-a făcut nimic și totul a fost distrus. Din ’89 și până azi au fost doar plombări, nu reparații capitale, este o șosea construită în anii ”50 și nu are cum să reziste traficului din această perioadă”, a spus Dan Popa, unul dintre organizatorii protestului.

El a afirmat că, deși drumul are o importanță deosebită, inclusiv la nivel european, deoarece „este cea mai scurtă distanță între Viena, Budapesta și București”, este „revoltător” că lucrările nu sunt finalizate.

Protestatarii mai spun că locuitorii sunt afectați de starea șoselei, pe de o parte deoarece în caz de urgențe ambulanțele și alte autospeciale de intervenție ajung mai greu la ei, iar pe de alta întrucât afacerile din zonă au de suferit, marfa localnicilor fiind refuzată din cauză că nu ajunge la timp la destinații, iar mașinile sunt distruse din cauza gropilor și denivelărilor.

Spre deosebire de protestul precedent, din primăvara anului trecut, când șoferii au mărșăluit pe DN 76, de data aceasta organizatorii au decis să nu încurce traficul, cu atât mai mult cu cât de-a lungul celor 118 kilometri ai șoselei care traversează județul Bihor de la Oradea până la intrarea în localitatea arădeană Vârfuri sunt 19 semafoare temporare și se circulă pe o singură bandă.

Ca urmare, protestatarii au rămas în parcarea de la intrarea în comuna Pocola, scandând „Nu vrem crater bihorean, noi vrem drum european”, „Fără gropi!” și „Vrem șosea!”. Totodată, protestatarii au afișat pancarte cu mesaje precum „Drumul incompetenței”, „Vrem șosea, nu cacealma!” și „E79, drum veșnic în lucru”.

Dan Popa a afirmat că, de când organizatorii au anunțat și promovat protestul pe rețelele de socializare și în presa locală, în zonă a început să se lucreze într-un ritm mai alert.

„Se lucrează de trei zile cât nu s-a lucrat în șase luni”, a afirmat acesta.

Oamenii au mai spus că au obținut o autorizație pentru organizarea protestului, iar la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de Poliție, fiind prezent inclusiv șeful Poliției Rutiere Bihor, comisarul șef Dorin Sava.

Protestul a durat o oră și jumătate.

Deși organizatorii estimaseră că vor participa aproximativ o mie de persoane, la Pocola s-au strâns circa o sută de oameni, din care, până la final, o jumătate au plecat.

Lucrările pentru reabilitarea DN 76 Oradea-Deva-Beiuș au început în 2010 și ar fi trebuit finalizate, inițial, în 2013, dar termenele au fost amânate prin acte adiționale. Valoarea totală a lucrărilor este de 437 de milioane lei, plus TVA, iar acestea au fost împărțite în trei tronsoane, fiind încredințate către tot atâtea firme.

Pentru tronsonul Oradea-Dealul Bitiilor (50,73 kilometri), contractul de 161,037 milioane (fără TVA) a fost atribuit asocierii CCCF Timișoara – Co.Ge.Fa Sp.A-Sim. Co, stadiul de realizare a lucrărilor fiind de numai 5,54% în luna martie, când a fost făcută ultima evaluare, conform site-ului CNADNR. Tronsonul Beiuș-Ștei (31 kilometri) a fost atribuit de CNADNR asocierii AZVI-AZCALE pentru 99,58 milioane lei (fără TVA), stadiul lucrărilor fiind de 2,39% în martie. Pentru tronsonul Ștei-Vârfurile (33,31 kilometri), firma Construct Mod din Oradea a primit 170,868 milioane lei (fără TVA), iar stadiul lucrărilor, în luna martie, era de 27,61%.

Potrivit șefului Serviciului Poliției Rutiere Bihor, comisarul șef Dorin Sava, de la începerea lucrărilor pe acest drum național numărul accidentelor rutiere a crescut între Oradea și Vârfurile cu peste 10 la sută față de anul 2010, iar accesul echipajelor de Poliție, SMURD, Ambulanță și ISU este îngreunat de faptul că pe cea mai mare parte a drumului se circulă pe o singură bandă din această primăvară. Viteza medie de deplasare pe DN 76 este, în prezent, sub 40 de kilometri la oră.

În aprilie anul trecut, 750 de oameni cu peste 250 de mașini au participat la un protest similar, dar atunci convoiul de mașini a blocat drumul. Tot atunci, oamenii au așezat ghivece cu flori în asfalt.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării